PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la pl.) culegere formată din 151 de astfel de imnuri, cuprinsă în Vechiul Testament și care alcătuiește Psaltirea. 2. Imn, cântec (de factură religioasă); poezie (lirică). – Din sl. psalmŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSALM ~i m. 1) Imn biblic. 2) Creație artistică (cântec, poezie etc.) lirică. /<sl. psalmu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psalm (psálmi), s. m. – Imn religios.- Var. înv. psalom. Mgr. ψαλμός (Murnu 48), în parte prin intermediul sl. psalŭmŭ, psalomŭ. – Der. psalmist, s. m., din lat. psalmista, sec. XVIII; psălmui, vb. (a cînta psalmi); psalt, s. m. (cantor), din ngr. ψαλτης, mr. psaltu; protopsalt, s. m. (primul cantor), din ngr. πρωτοψᾶλτης (Gáldi 224); psalmodie, s. f. (cîntare monotonă a psalmilor), din fr. psalmodie; psalmodia, vb., din fr. psalmodier; psalterion, s. n. (vechi instrument muzical), din mgr. ψαλτήριον, cf. sl. psalŭtyrja; psălție, s. f. (slujba de cîntăreț); psaltire, s. f. (colecție de psalmi), din ngr. ψαλτήριον; psaltichie, s. f. (muzică vocală orientală), din ngr. ψαλτιϰή.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psalm s. m., pl. psalmi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psalm (‹ gr. ψαλμός, numele unui instrument cu coarde acompaniator; lat. psalmus; it. salmo; fr. psaume; engl. anthem*), gen al muzicii religioase, cântec bazat pe texte biblice atribuite lui David. P. erau cântece de slavă, cu caracter imnic. Ele se psalmodiau* în cadrul cultului iudaic (în sinagogi), reprezentând o declamație* muzicală apropiată de cânt, desfășurată monoton pe un ritm liber, determinat de accentele (1) tonice ale textului. În ebr. se numeau mizmôr (de la zmr = „a tăia, a diviza sunetele, a modula”; p. ext. înțelegându-se și a cânta acompaniindu-se la un instr.). Aceste cântece formau o culegere de 150 p. care a fost preluată și de cultul creștin. În traducere gr. și lat. mizmôr a devenit psalmos sau psalmus. În bis. ortodoxă, p. au fost traduși în lb. gr. și reuniți în cartea de cântece denumită Psaltire. La începuturi, această muzică p. era notată în semiografia ecfonetică [v. notație (IV)]. Bis. Catolică a preluat p. în limba lat., fiind executați (ca și în cultul ortodox) de coruri (inițial monodice*). Din dialogul corurilor s-a instituit practica antifoniei*, iar din dialogurile soliști și cor aceea a responsorium*-ului [v. și antifon (I-II)]. O dată cu dezvoltarea tehnicii polifonice* (sec. 14), pe textele p. au fost compuse motete, iar stilul concertant* al sec. 16 introduce acompaniamentul* instr., alături de vocile (1) purtătoare ale melodiilor cu text. Compozitorii renumiți ai diferitelor epoci au compus muzică pe textele p. (G.P. da Palestrina, O. di Lasso, J.S. Bach, Fr. Schubert, J. Brahms, M. Reger, I. Stravinski ș.a.), multe dintre lucrările lor devenind piese de concert.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psalmi izbrani (cuv. sl. „psalmi aleși”), grupări de versete din Psaltire de către Nichifor Vlemmidis (1197-1272) și astfel orânduite încât o grupă să formeze un „psalm”* destinat să fie cântat la polieleul* unei anumite sărbători. V. pripeale, veliceanii.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psalm, psalmi s. m. 1. Imn biblic. ♦ (La pl., art.) Carte canonică a Vechiului Testament, alcătuită din 151 de psalmi (ultimul fiind considerat necanonic), care cuprinde năzuințele și eforturile sufletului omenesc de a se ridica de la cele pământești către sferele cele mai înalte ale cerului prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Cei mai mulți psalmi au fost scriși de regele David; Cartea Psalmilor, Psaltirea. 2. Imn religios; poezie lirică. [Var.: psálom s. m.] – Din sl. psalmŭ, gr. psalmos.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink