PROZOPOPÉE, prozopopei, s. f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopée s. f.] – Din fr. prosopopée, lat. prosopopeia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROZOPOPÉE ~i f. Procedeu de retorică constând în a pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un obiect personificat. [G.-D. prozopopeei] /<fr. prosopopée, lat. prosopopoeia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROZOPOPÉE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și când ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROZOPOPÉE s. f. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort. (< fr. prosopopée, lat. prospopeia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prozopopée s. f., art. prozopopéea, g.-d. art. prozopopéii; pl. prozopopéi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink