PROTÓN, protoni, s. m. Particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen. – Din fr. proton.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN ~i m. fiz. chim. Particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă din componența nucleului atomic. /<fr. proton
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN s.m. Particulă elementară încărcată cu electricitate pozitivă, care intră în compoziția nucleului atomic. [Cf. fr. proton, germ. Proton].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN s. m. particulă elementară stabilă, cu masă mult mai mare decât a electronului și sarcina electrică egală în valoarea absolută cu a acestuia, dar pozitivă. (< fr. proton)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN adj. v. protonic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN s. (FIZ.) ion de hidrogen.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
protón s. m., pl. protóni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROTÓN (‹ fr.) s. m. Particulă elementară stabilă cu sarcina electrică egală cu a electronului, dar pozitivă (1,6022 • 10-19 coulombi) și masa de 1.836 de ori mai mare (1,6726 • 10-24 g); constituie nucleul atomului de hidrogen și, alături de neutron, întră în alcătuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. Termenul de p. a fost introdus de E. Rutherford care l-a descoperit în 1919.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink