PRONÚNȚIE, pronunții, s. f. Pronunțare, rostire; mod de a pronunța. – Din it. pronunzia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PRONÚNȚIE ~i f. v. PRONUNȚARE. /<it. pronunzia, lat. pronuntio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRONÚNȚIE s.f. Pronunțare; rostire. [Gen. -iei. / după fr. prononciation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRONÚNȚIE s. f. pronunțare (1). (< lat. pronuntio, it. pronunzia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRONÚNȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. pronunțare, (înv.) pronunțiație. (Are o ~ străină.) 3. v. fonetism.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pronúnție s. f. (sil. -ți-e), art. pronúnția (sil. -ți-a), g.-d. art. pronúnției; pl. pronúnții, art. pronúnțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink