PROMULGÁRE, promulgări, s. f. Acțiunea de a promulga și rezultatul ei. – V. promulga.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMULGÁRE s.f. Acțiunea de a promulga și rezultatul ei; promulgație. [< promulga].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMULGÁRE s. (JUR.) (înv.) promulgație. (~ unui proiect de lege.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

promulgáre s. f., g.-d. art. promulgării; pl. promulgări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMULGÁ, promúlg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PROMULGÁ promúlg tranz. jur. (legi, convenții etc.) A aduce la cunoștință publică cu titlul de document executoriu. /<fr. promulguer, lat. promulgare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMULGÁ vb. I. tr. A publica în organul oficial al statului, cu formele legale cerute, o lege, un decret etc., care intră în vigoare din acel moment. [P.i. promúlg. / < lat. promulgare, cf. fr. promulguer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMULGÁ vb. tr. a da caracter executoriu prin publicarea în organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ. (< fr. promulguer, lat. promulgare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

promulgá vb., ind. prez. 1 sg. promúlg, 3 sg. și pl. promúlgă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink