PROFERÁRE, proferări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a profera și rezultatul ei. – V. profera.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROFERÁRE s.f. Acțiunea de a profera și rezultatul ei. [< profera].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

proferáre s. f., g.-d. art. proferării; pl. proferări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROFERÁ, proferez, vb. I. Tranz. (Livr.) A rosti, a pronunța (cu voce ridicată) blesteme, amenințări etc. [Prez. ind. și: profér] – Din fr. proférer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PROFERÁ ~éz tranz. (amenințări, blesteme, injurii) A enunța cu glas răstit. [Și profer] /<fr. proférer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROFERÁ vb. I. tr. A spune, a rosti injurii, amenințări etc. [< fr. proférer, cf. lat. proferre – a purta înainte].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROFERÁ vb. tr. a spune, a rosti injurii, blesteme, amenințări. (< fr. proférer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROFERÁ vb. (grecism înv.) a proferisi. (A ~ un blestem.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

proferá vb., ind. prez. 1 sg. proferéz/profér, 3 sg. și pl. profereáză/proféră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink