PROCLÍZĂ, proclize, s. f. (Gram.) Așezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍZĂ ~e f. gram. (în opoziție cu encliză) Fenomen care constă în alipirea unui element neaccentuat la începutul cuvântului accentuat (formând cu acesta corp fonetic comun). /<fr. proclise
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍZĂ s.f. (op. encliză) Așezare a unui cuvânt sau a unei particule în poziție proclitică. [< fr. proclise, cf. gr. proklisis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍZĂ s. f. așezare a unui cuvânt, a unei particule etc. în poziție proclitică; antepunere. (< fr. proclise)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

proclíză s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. proclízei; pl. proclíze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink