PROCLÍTIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu și este așezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍTIC ~că (~ci, ~ce) gram. (despre elemente de limbă) Care este lipsit de accent propriu, fiind legat de cuvântul următor cu care face corp fonetic comun. /<fr. proclitique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍTIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de cuvântul următor și nu are accent propriu. [< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍTIC, -Ă adj. (despre cuvinte; articole nehotărâte, posesive și prefixe) așezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. (< fr. proclitique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCLÍTIC adj. (GRAM.) (ieșit din uz) prepozitiv. (Articol ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Proclitic ≠ enclitic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

proclític adj. m. (sil. -cli-), pl. proclítici; f. sg. proclítică, pl. proclítice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink