PROBAȚIÚNE, probațiuni, s. f. (Jur.) Dovedire; concr. dovadă. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. probatio, -onis, fr. probation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBAȚIÚNE s. f. 1. (jur.) acțiunea de a proba (1); dovedire; dovadă. 2. timp pentru noviciat. (< fr. probation, lat. probatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBAȚIÚNE s. v. probă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

probațiúne s. f. (sil. -ți-u-), pl. probațiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink