PRILEJUÍRE s. v. provocare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naștere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦ Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. – Prilej + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A PRILEJUÍ ~iésc tranz. (sentimente, trăiri, acțiuni etc.) A face să se producă printr-un prilej. Mi s-a ~it o călătorie. /prilej + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRILEJUÍ vb. 1. a îngădui, a permite. (Întâlnirea a ~ un util schimb de opinii.) 2. (rar) a ocaziona. (Această împrejurare a ~ întâlnirea lor.) 3. v. stârni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRILEJUÍ vb. v. întâmpla, nimeri, potrivi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

prilejuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prilejuiésc, imperf. 3 sg. prilejuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. prilejuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink