PRICEPÚT, -Ă, pricepuți, -te, adj. 1. Care are cunoștințe numeroase, care are o pregătire temeinică într-un domeniu; capabil; iscusit, abil. ♦ Care exprimă pricepere, înțelepciune. 2. (Rar) Care poate fi (ușor) înțeles, pătruns cu mintea; accesibil inteligenței. – V. pricepe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICEPÚT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PRICEPE și A SE PRICEPE. 2) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viața cotidiană; care află aplicare oricăror lucruri sau situații; practic. /v. a (se) pricepe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICEPÚT adj. 1. v. îndemânatic. 2. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugăreț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meseriaș ~.) 3. v. competent. 4. v. inteligent. 5. v. autorizat. 6. v. experimentat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICEPÚT adj. v. accesibil, inteligibil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Priceput ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICÉPE, pricép, vb. III. 1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PRICÉPE pricép tranz. (esența lucrurilor, situații, evenimente) 1) A fi în stare să cuprindă cu mintea; a descifra prin raționamente; a înțelege; a pătrunde. 2) A reuși să însușească prin activitatea gândirii; a înțelege; a sesiza; a concepe. /<lat. percipere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PRICÉPE mă pricép intranz. 1) A avea cunoștințe suficiente într-un domeniu de activitate. 2) A da dovadă de iscusință; a fi în stare. /<lat. percipere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICÉPE vb. 1. v. dumeri. 2. v. înțelege. 3. a auzi, a înțelege. (Nu ~ să mă lași în pace?) 4. a-și explica, a înțelege. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 5. v. concepe, a înțelege. (Nu ~ cum s-a întâmplat astfel.) 6. a cunoaște, a înțelege, a ști. (~ franceza?) 7. v. cunoaște.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRICÉPE vb. v. afla, cunoaște, descoperi, desluși, distinge, găsi, intui, înțelege, percepe, sesiza, ști.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pricépe (pricép, pút), vb. – 1. A înțelege, a se dumeri, a-și lua răspunderea. – 2. A savura, a aprecia. – Var. înv. precepe (și der.). Lat. percĭpĕre (Philippide, Principii, 44; Pușcariu 1379; Candrea-Dens., 1443; REW 6399), cf. v. it. percevere, prov., cat. percebre, port. perceber. – Der. pricepere, s. f. (inteligență, judecată); priceput, adj. (inteligent, deștept; îndemînatic, dibaci; expert); nepriceput, adj. (greoi, neîndemînatic); precepătură, s. f. (înv., îndemînare).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pricépe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricép; part. pricepút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink