PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG ~eagă (~égi, ~ége) 1) și substantival (despre persoane) Care și-a părăsit locurile natale, rătăcind printre străini. 3) și substantival Care umblă mult și fără rost; vagabond; hoinar. 3) și fig. Care este singur; solitar. /<sl. prĕbĕgu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleț. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG s. v. haiduc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág (pribeágă), adj. – 1. Rătăcitor, hoinar. – 2. Dezrădăcinat, exilat. – Var. Mold. pribag. Sl. prĕbĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. slov., mag. pribeg, „fugar”. – Der. pribegi, vb. (a rătăci, a emigra); pribegie, s. f. (exil, părăsire voită a locului natal).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; f. sg. pribeágă, pl. pribége
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink