PREZBÍTER, prezbiteri, s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din cinul1 (2) bisericesc; spec. preot. – Din ngr. presbytos, fr. presbytère.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PREZBÍTER ~i m. 1) înv. (în biserica creștină) Slujitor al cultului. 2) Conducător electiv (dintre mireni) al bisericii prezbiteriene. /<ngr. presbytos, fr. presbytere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PREZBÍTER s. m. membru al cinului preoțesc; preot (la catolici). (< gr. presbytos, fr. presbytère)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prezbíter s. m., pl. prezbíteri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prezbiter1, prezbiteri s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din clerul bisericesc; spec. preot. ♦ Denumire a conducătorilor Bis., purtată atât de episcopi, cât și de preoți în primul secol creștin. [Var.: presbíter, prezvíter, presvíter s. m.] – Din gr. presvitos.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prezbitér2 s. n. v. prezbiteriu.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink