PRESÍMȚ s. n. (Rar) Presimțire. – Postverbal al lui presimți.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRESÍMȚ s. v. presentiment, presimțire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRESIMȚÍ, presímt, vb. IV. Tranz. A simți dinainte, vag și instinctiv, ceea ce urmează să se întâmple. – Pre1- + simți (după fr. pressentir).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PRESIMȚÍ presímt tranz. A simți din timp (cu ajutorul intuiției); a întrevedea foarte vag. /pre- + a simți
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRESIMȚÍ vb. IV. tr. A prevedea, a simți (vag, instinctiv) ceva care va veni, care se va întâmpla. [P.i. presímt și (pop.) presímț, conj. -tă. / după fr. pressentir].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRESIMȚÍ vb. tr. a simți dinainte, vag și instinctiv. (după fr. pressentir)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRESIMȚÍ vb. a anticipa, a intui, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
presimțí vb. simți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink