PREPOTÉNȚĂ, prepotențe, s. f. (Rar) Putere mare, autoritate preponderentă. – Din fr. prépotence, lat. praepotentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREPOTÉNȚĂ ~e f. rar Caracter prepotent. /<fr. prépotence, lat. praepotentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREPOTÉNȚĂ s.f. (Rar) Putere superioară, autoritate preponderentă. [Cf. fr. prépotence, lat. praepotentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PREPOTÉNȚĂ s. f. 1. atotputernicie; autoritate absolută. 2. (biol.) capacitate a unui animal de a genera descendenți mult mai asemănători lui decât în mod obișnuit. (< fr. prépotence, lat. praepotentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PREPOTÉNȚĂ s. v. atotputernicie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

prepoténță s. f. → potență
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink