PREGETÁ, préget, vb. I. Intranz. (Pop.) A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. – Probabil lat. *prigitare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PREGETÁ préget intranz. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita. /< lat. prigitare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREGETÁ, préget, vb. I. 1. Intranz. A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. 2. Tranz. (Înv.) A cruța, a menaja. Turcii pricepură importanța acestei cetăți și nu pregetară nici o jertfă spre a o dobândi (BĂLCESCU). – Lat. *prigitare (= *pigritare < pigritia).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

PREGETÁ vb. v. ezita.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREGETÁ vb. v. cruța, întârzia, precupeți, zăbovi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pregetá (pregetát, pregetát), vb. – 1. A se îndoi, a ezita, a pierde timpul, a șovăi. – 2. A întîrzia. Lat. pῑgritāri, prin intermediul unei forme cu metateză, *prigitare (Candrea-Dens., 1440; Candrea, Rom., XXXVI, 325; REW 6492). Der. din lat. *prae-ăgῑtāre (Scriban) este mai puțin probabilă. – Der. preget, s. n. (îndoială, șovăire; lene); pregetător, adj. (încet, întîrziat, leneș).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pregetá vb., ind. prez. 1 sg. préget, 3 sg. și pl. prégetă; conj. prez. 3 sg. și pl. prégete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink