PRECUVÂNTÁRE, precuvântări, s. f. (Astăzi rar) Cuvânt introductiv, prefață. ♦ (Înv.) Cuvântare, discurs. – Pre1- + cuvântare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRECUVÂNTÁRE ~ări f. înv. Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; predoslovie; prefață; prolog. /pre- + cuvântare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRECUVÂNTÁRE s. v. cuvânt introductiv, cuvânt înainte, introducere, prefață.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
precuvântáre s. f., pl. precuvântări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRECUVÂNTÁ, precuvântez, vb. I. Tranz. (Înv.) A scrie, a face o precuvântare. – Pre1- + cuvânta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
precuvântá, precuvântéz, vb. I (înv.) 1. a scrie, a face o precuvântare (v.), o prefață; a prefața. 2. (despre discursuri) a ține un discurs.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
precuvântá vb., ind. prez. 1 sg. precuvântéz, 3 sg. și pl. precuvânteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
precuvântá vb., ind. prez. pers. 1 sg. precuvântez (precuvintez)
Sursa: DMLR
(1981)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink