precátio subst. Rugăciune la romani cu care începea cultul public, socotită ca având o putere magică. Se făcea stând în picioare, cu capul acoperit de marginea togii pentru a se evita orice tulburare optică sau acustică în acest timp. – Din lat. precatio, -onis.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink