CIOC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIFÓI, trifoiuri, s. n. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile strânse în inflorescențe globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium). – Lat. trifolium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC¹ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC² ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TIMOFTÍCĂ ~ci f. Plantă cu tulpina de tip pai, cu frunze lungi, înguste, care crește prin pășuni și livezi și este folosită ca nutreț. /Timofte n. pr. + suf. ~ică
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIFÓI m. Plantă erbacee furajeră cu flori de diferite culori, dispuse în inflorescențe sferice, și cu frunze formate din trei foliole. ◊ ~-alb trifoi cu tulpina culcată, ramificată și cu flori albe. ~-roșu trifoi cu tulpina erectă, simplă sau ramificată și cu flori roșii. /<lat. trifolium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la ușă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. și Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpățână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOC s. v. ciorap, măsea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TIMOFTÍCĂ s. (BOT.; Phleum pratense) (reg.) timoftă, iarbă-de-pe-marginea-căii.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIFÓI s. (BOT.) trifoi roșu (Trifolium pratense) = trifoi sălbatic; trifoi sălbatic (Trifolium pratense) = trifoi roșu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIFÓI s. v. culbeceasă, papanaș, sparcetă, trifoiaș.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cioc¹ adv. (reg.) nimic; deloc.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cioc², cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc. – Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr.,, 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cioc/cioc-cióc interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cioc s. n., pl. ciócuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

timoftícă s. f., g.-d. art. timoftícii; pl. timoftíci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

trifói s. n., (sorturi) pl. trifóiuri; (lanuri) pl. trifoáie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink