POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSTFAȚÁ vb. tr. a scrie o postfață. (< postfață)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A postfața ≠ a prefața
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
postfațá vb., ind. prez. 1 sg. postfațéz, 3 sg. și pl. postfațeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
postfațát, -ă adj. ♦ 1. Urmat de o postfață ◊ „În revista «Mioritza» a Universității de limbi și literaturi romanice Rochester din New York [...], în volumul VIII, dec. 1983, postfațat de Mircea Eliade [...]” R.lit. 2 II 84 p. 24. ◊ „Umberto Eco – Numele trandafirului. Romanul este tradus și postfațat de Florin Chirițescu [...]” R.lit. 10 I 85 p. 2; v. și 16 V 85 p. 24. ♦ 2. (Prin extensie) Urmat ◊ „Nu cred că mai este necesar să aduc argumente în sprijinul organizării unor spectacole de teatru prefațate, sau mai bine-zis, postfațate de un dialog viu, direct între scenă și public.” Cont. 1 II 75 p. 2 (din postfață + -at)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink