poslușíre s.f. (înv.) 1. servire, slujire; slugărire; ajutare, asistare. 2. oficiere a unui serviciu religios.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POSLUȘÍ vb. v. funcționa, lucra, servi, sluji.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poslușí (poslușésc, poslușít), vb. – A sluji. Sl. poslušiti, cf. sluji. – Der. poslușanie, s. f. (serviciu), din sl. poslušanije; poslușnic, s. m. (servitor, slujitor), din sl. poslušĭnikŭ; poslușnicie, s. f. (funcție, calitate de poslușnic).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poslușí, poslușesc vb. IV (Înv.) A fi, a se afla în serviciul cuiva (mai ales în slujba unei moșii mănăstirești sau boierești). ♦ A oficia serviciul divin. [Var. poslují vb. IV] – Din sl. poslušati (pentru posluji, cf. sluji).
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink