PORUNCÍTĂ s. v. dispoziție, hotărâre, învățătură, normă, ordin, poruncă, precept, principiu, regulă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PORUNCÍ ~ésc 1. tranz. 1) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a impune printr-o poruncă; a dispune; a ordona; a comanda. 2) A face la comandă; a comanda. 3) A cere printr-o comandă; a comanda. 4) A transmite verbal sau în scris (prin cineva). 2. intranz. A da dispoziții (ca un stăpân); a se comporta ca un stăpân. /<sl. poronțiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PORUNCÍ vb. v. anunța, comunica, transmite, vesti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PORUNCÍ vb. 1. v. ordona. 2. a ordona, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

poruncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 sg. și pl. porunceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink