PORTATÍV1, portative, s. n. Grup de cinci linii orizontale, paralele și egal distanțate, pe care și între care se scriu notele muzicale. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV1 ~e n. muz. Sistem de cinci linii paralele, egal distanțate între ele, pe care și între care se scriu notele muzicale. /cf. germ. Portativ
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care poate fi purtat cu sine; care poate fi ușor transportat; portabil. Televizor ~. /<fr. portatif
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV s.n. Sistem de cinci linii paralele, orizontale pe care se scriu notele muzicale. [< fr. portatif].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV, -Ă adj. Care se poartă, se transportă ușor; portabil. ♦ Dicționar portativ = dicționar de format mic. [< fr. portatif].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV, -Ă I. adj. portabil. ◊ de dimensiuni reduse, mic. II. s. n. sistem de cinci linii orizontale, paralele și echidistante, pe care se scriu notele muzicale. (< fr. portatif)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PORTATÍV adj. v. transportabil.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
portatív adj. m., pl. portatívi; f. sg. portatívă, pl. portatíve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
portatív s. n., pl. portatíve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
portativ, semn grafic alcătuit din 5 linii orizontale, paralele și echidistante, cu ajutorul căruia se reprezintă înălțimea* sunetelor, prin scrierea lor pe cele 5 linii și spații determinate de acestea. Numerotarea liniilor se face de jos în sus. Pe p. pot fi reprezentate 11 sunete; pentru reprezentarea celorlalte sunete mai grave sau mai acute se folosesc linii suplimentare așezate dedesubtul sau deasupra p. Ideea notației muzicale pe linii paralele, orizontale, echidistante a apărut prima dată în sec. 9 la Hucbald (840-930). Numărul liniilor era condiționat de diapazonul (4) melodiei respective și varia de la 6 la 16 linii. Distanțele de ton* și semiton* erau notate, la început, în stânga p. și se respectau pe tot parcursul melodiei. În sec. 11, G. d’Arezzo a realizat un nou sistem de notație, reducând liniile p. la 4. Pentru precizarea sunetelor el a folosit cheile* (Do, Fa, Sol), așezate la capătul din stânga al p. Perfecționarea notației (1) muzicale a stabilit mai târziu numărul liniilor p. la 5, pe care se notează și astăzi. P. de 5 linii se numește p. simplu, iar cel format din 2 p. simple unite printr-o bară verticală și o acoladă*, la capătul din stânga, se numește p. general. Acest p. este folosit pentru notarea unor instr. ca pianul*, celesta*, clavecinul*, armoniul*, harfa*, orga mică*. Pentru notarea știmei de orgă mare se folosește un p. general (pentru manual*) și un p. simplu [pentru pedalier (I)]. Sin.: pentagramă.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink