PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PORÉCLĂ ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei în batjocură) având la bază o anumită trăsătură caracteristică a acesteia. 2) înv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PORÉCLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PORÉCLĂ s. v. nume de familie, patronim, patronimic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

poréclă (porécle), s. f. – Supranume. – Var. poriclă, polecră. Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Iordan, Dift., 97). – Der. porecli (var. porocli), vb. (a supranumi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

poréclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. poréclei; pl. porécle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink