POMĂZUÍRE s. v. miruire, miruit, ungere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

POMĂZUÍ vb. v. mirui, unge.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pomăzuí, pomăzuiésc, vb. IV (înv.) 1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza. 2. a consfinți, a consacra.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pomăzuí (-uiésc, pomăzuít), vb. – 1. A unge. – 2. A consacra, a unge. Sl. pomazati (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 88), cf. maslu. – Der. pomazanic, adj. (înv., închinat), din sl. pomazanikŭ; pomazanie, s. f. (consacrare), din sl. pomazanije; pomăzuitură, s. f. (înv., pămătuf de bumbac pentru uns).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pomăzuí (a învesti în funcție, a boteza) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pomăzuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink