5 definiții pentru «poliritmie»   declinări

POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIRITMÍE s.f. Suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. [Gen. -iei. / < fr. polyrythmie, cf. gr. polys – numeros, rhythmos – ritm].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLIRITMÍE s. f. suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite, care evoluează simultan. (< fr. polyrythmie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

poliritmie (‹ gr. πολύ, „mult” + ῤυθμός, „ritm”), suprapunere de structuri ritmice diferite (v. ritm), dar păstrând aceeași metrică (v. măsură). Apărută în momentul diferențierii ritmico-melodice a vocilor (2) ansamblul polif., p. a cunoscut o primă perioadă de înflorire în stilul Ars Nova* pentru ca apoi, periodic, să revină în atenția compozitorilor – mai ales a celor de azi. Se obține prin: îmbinarea de ritmuri complementare, prin profilarea unui desen ritmic pe un fond de valori (II, 1) egale etc. Suprapunerile tematice beethoveniene antrenează p. caracterizate, ce culminează în complexele construcții de leitmotive* ale lui Wagner sau în violentele opoziții ritmice din simfonismul ceaikovskian. Un capitol aparte, îl formează etajarea divizărilor diferite ale timpilor (1, 2). Diviziunile (1) pot fi regulate și primul exemplu tipic ni-l oferă Rameau în opera Hippolyte et Aricie, act. III, sec. 9 („Frémissement des flots”). Mai interesant e însă conflictul dintre diviziunile regulate și cele excepționale, procedeu utilizat încă de Beethoven și dezvoltat de romantici, pentru a se ajunge la structurile intricate ale lui Stravinski, bunăoară (Sacre du printemps), sau Enescu (Sonata a III-a pentru pian și vl., partea a II-a, măs. 21).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink