POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLIMÉR ~i m. Compus chimic macromolecular obținut prin îmbinarea monomerilor. /<fr. polymere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLIMÉR s.m. 1. Substanță ale cărei molecule sunt constituite din reunirea mai multor molecule ale unui compus cu caracter nesaturat. 2. (Biol.; despre organe sau organisme) Constituit din mai multe elemente distincte. [< fr. polymère, cf. gr. polys – numeros, meros – parte].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLIMÉR, -Ă I. adj. (biol.; despre organe, organisme) cu mai multe părți sau diviziuni. II. s. m. produs macromolecular a cărui moleculă este constituită prin unirea mai multor molecule de monomer. (< fr. polymère)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
polimér s. m., pl. poliméri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLIMÉR (‹ fr. {i}; {s} poli- + gr. meros „parte”) s. m. Substanță macromoleculară obținută prin polimerizare, a cărei moleculă este alcătuită prin unirea în lanț a unui număr oarecare de molecule de monomer. Se disting p. naturali sau biopolimeri (ex. protide, acizi nucleici, cauciuc natural) și sintetici (ex. polietilenă, poliamide, rășini epoxidice obținute prin polimerizare și policondensare). După structura moleculară se deosebesc: p. liniari (filiformi), ramificați și tridimensionali. Sunt p.: masele plastice, fibrele chimice, cauciucurile, lacurile și vopselele, cleiurile etc. Din biopolimeri sunt formate celulele tuturor organismelor vii. Termenul de p. a fost introdus (1833) de J.J. Berzelius.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink