POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLEIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A POLEI. 2) Strat subțire de metal nobil cu care este poleit un obiect. 3) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) care produce o impresie înșelătoare; spoială; pospăială; lustru. /a polei + suf. ~eală
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLEIÁLĂ s. v. staniol.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POLEIÁLĂ s. v. ghețuș, polei.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink