POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁRE ~ări f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvânt în sensuri opuse. /v. a (se) polariza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [< polariza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizație. 2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizație. (~ luminii.) 2. polarizare magnetică v. magnetizare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

polarizáre s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A POLARIZÁ ~éz 1. tranz. 1) A face să se polarizeze. 2) fig. A strânge în jurul său. ~ masele. 2. intranz. A căpăta proprietatea de a avea poli (electrici sau magnetici). /<fr. polariser, germ. polarisieren
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE POLARIZÁ pers. 3 se ~eáză intranz. și fig. fiz. A forma extreme opuse care se condiționează reciproc. Atitudinile s-au ~at. /<fr. polariser, germ. polarisieren
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁ vb. I. tr. A produce polarizare. ♦ (Fig.) A aduna, a concentra. [< fr. polariser, cf. gr. polos – axă, pivot].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație. ◊ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naștere unei polarități (2). (< fr. polariser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁ vb. v. concentra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A polariza ≠ a depolariza
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

polarizá vb., ind. prez. 1 sg. polarizéz, 3 sg. și pl. polarizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink