POLARIZÁȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁȚIE ~i f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) Stare a unui corp înzestrat cu polaritate. /<fr. polarisation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁȚIE s.f. (Fiz.) Polarizare. [Gen. -iei, var. polarizațiune s.f. / cf. fr. polarisation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁȚIE s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. ♦ ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLARIZÁȚIE s. v. polarizare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

polarizáție s. f. (sil. -ți-e), art. polarizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink