POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, a cărei mărime variază, după epoci și regiuni, în jurul unei jumătăți de hectar. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. ♦ Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POGÓN ~oáne n. 1) Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, egală aproximativ cu jumătate de hectar. 2) Lot de pământ de această mărime. /<bulg. pogon
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pogón (pogoáne), s. n. – Măsură agrară, egală cu 5011,79 m2. – Megl. pogon. Sl. pogonŭ, de la pogoniti „a mîna boii”, însemna la început întinderea pe care o arau doi boi într-o zi, cf. sp. arada, yugada, yunta (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 124; Conev 70), cf. bg. pogon. – Der. pogonărit, s. n. (impozit pe vii, creat de Dabija în 1662, suprimat tot de el în 1664, reintrodus de Nicolae Mavrocordat (1714), și din nou desființat in 1744. În 1803 valora doi taleri de fiecare pogon; pogonar (var. pogonaș, pogonici), s. m. (Mold., ziler care lucra într-o vie); pogonesc, adj. (Mold., care formează o bucată întreagă de un pogon); pogoni, vb. (înv., a goni), din sl. pogoniti; pogonici, s. m. (Trans., persoană care mînă vitele), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 36. Pogonici este și numele care se dă ariciului în unele cîntece de copii; după Diculescu, Elementele, 493, ar fi cuvînt diferit, din gr. πώγων „barbă”, părere nu foarte convingătoare.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pogón s. n., pl. pogoáne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pogon, pogoane s. n. (friz.) barbă mare care trebuie rasă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink