POCĂÍNȚĂ s. f. (În practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POCĂÍNȚĂ ~e f. 1) rel. Mărturisire a păcatelor în scopul de a le ispăși; penitență. 2) Regret pentru o greșeală săvârșită. /a se pocăi + suf. ~ință
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POCĂÍNȚĂ s. 1. v. regret. 2. (BIS.) dezlegare, iertare, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pocăínță, pocăințe s. f. Faptul de a se pocăi; mustrare de conștiință, căință, părere de rău pentru păcatele săvârșite; (înv.) pocăială. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii, alături de cununie, maslu, hirotonie, euharistie, mirungere și botez, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic; al doilea botez; mărturisire, spovedanie. – Din pocăi + suf. -ință.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink