POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea a două obiecte tari, de o împușcătură etc.). /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poc1, poćuri, s.n. (reg.) boală a cailor manifestată prin umflături la picioare.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poc2, pócuri, s.n. (reg.) nuia.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poc3, pócuri, s.n. (reg.) favorit (pe obraz).
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc. – Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poc interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cioc-póc v. cioc-boc
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink