PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENITÚDINE f. Caracter deplin; plinătate; deplinătate. /<fr. plénitude, lat. plenitudo, ~inis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENITÚDINE s.f. Dezvoltare completă; deplinătate, totalitate. [Cf. it. plenitudine, fr. plénitude, lat. plenitudo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENITÚDINE s. f. însușire, stare a ceea ce este deplin; deplinătate, desăvârșire, totalitate. (< fr. plénitude, lat. plenitudo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENITÚDINE s. 1. v. deplinătate. 2. v. desăvârșire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink