PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PLATINÁ ~éz tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platină (în scop protector sau/și decorativ). 2) (părul) A decolora dând culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLATINÁ vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat subțire de platină (un obiect metalic). 2. A decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. [< fr. platiner].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLATINÁ vb. tr. 1. a acoperi cu un strat subțire de platină. 2. a decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. (< fr. platiner)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
platiná vb., ind. prez. 1 sg. platinéz, 3 sg. și pl. platineáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLÁTINĂ f. Metal nobil lucios, de culoare alb-argintie, maleabil și ductil, rezistent la acțiunea acizilor și la temperaturi înalte, având diferite întrebuințări. /<fr. platine
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLÁTINĂ s.f. 1. Metal prețios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de formă plană care intră în construcția anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLÁTINĂ s. f. 1. metal prețios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevăzut cu contacte electrice care comandă aprinderea în motoarele cu explozie. 3. piesă plană care intră în construcția anumitor aparate. (< fr. platine)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
plátină s. f., g.-d. art. plátinei; (piese de mașini, laminate semifabricate) pl. plátine; (chim.) simb. Pt
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PLÁTINĂ (‹ fr.) s. f. I. Element chimic (Pt; nr. at. 78, m. at. 195,09, m. sp. 21,45, p. t. 1.774ºC, p. f. c. 3.800ºC); metal prețios, alb-cenușiu, lucios, dur, foarte maleabil și ductil. Se găsește în natură în stare nativă, aliat în special cu celelalte metale platinice. Este inoxidabil și foarte rezistent la acțiunea acizilor. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, a bijuteriilor, în tehnica dentară, drept catalizator etc. Este cunoscut din sec. 16. În stare pură a fost obținut, în 1803, de W.M. Wollaston. ◊ Negru de p. = pulbere de p. folosită în industrie. II. 1. (La pl.) Piese de contact (ploturi) în formă de pastile solidarizate cu ciocănelul și respectiv contraciocănelul ruptorului de la echipamentul de aprindere al unui motor cu electroaprindere. 2. (FIZ.) Piesă în formă plană, fabricată din (sau aliaj de) platină, care intră în construcția unor aparate (ex. microscopul) și pe care se așază obiectele studiate.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink