PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PIZMUÍ ~iésc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIZMUÍ vb. v. invidia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIZMUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pizmuí, pizmuiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pizmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink