PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIS interj. (se folosește, repetat, pentru a chema pisica). ◊ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pis interj. – 1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pis/pis-pís interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIȘ1 interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIȘ2 interj., subst. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care se urinează. 2. Subst. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIȘÁ vb. v. ieși, urina.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
piș2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
piș/piș-piș interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pișá vb., ind. prez. 1 sg. piș, 3 sg. și pl. píșă, 1 pl. pișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. píșe; ger. pișând
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a pișa ochii expr. (vulg.) a plânge.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se pișa (pe ceva / pe cineva) expr. a desconsidera total (ceva / pe cineva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
du-te și te pișă! expr. (vulg.) lasă-mă-n pace!, pleacă!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pișa, piș (pop., obs.) I. v. t. a uda cu urină II. v. r. a urina, a face pipi
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pișu s. invar. (pop., eufem.) urină.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink