pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink