PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMANÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMANÉNȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMANÉNȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink