PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PEREGRÍN ~i m. 1) Persoană care face un peregrinaj; pelerin. 2) Persoană care cutreieră lumea. /<lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PEREGRÍN s.m. (Liv.) Călător; nomad; pelerin. [Var. pelegrin s.m. / cf. fr. pérégrin, lat. peregrinus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PEREGRÍN s. m. 1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ călător. (< fr. pérégrin, lat. peregrinus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PEREGRÍN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PEREGRÍN s. v. pelerin.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

peregrín (peregríni), s. m. – Pelerin; drumeț. Lat. peregrinus (sec. XIX). E dubletul lui pelerin, s. m., din fr. pélerin. – Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc); peregrinaj, s. n. (călătorie); pelerinaj, s. n. (hagialîc); pelerină, s. f., din fr. pèlerine.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

peregrín s. m. (sil. -grin), pl. peregríni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink