PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PELTICÍ mă ~ésc intranz. rar 1) (despre persoane) A fi peltic; a vorbi rostind cu greu și denaturând unele sunete (c, ș, j etc.). 2) A vorbi cu greutate și neclar (ca un peltic). /Din peltic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pelticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pelticésc, imperf. 3 sg. pelticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pelticeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PELTÍC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care rostește cu greu și neclar unele consoane; cepeleag. 2) (despre vorbire) Care trădează o rostire defectuoasă. /<turc. peltek
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PELTÍC adj. sâsâit, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

peltíc (peltícă), adj. – Sîsîit, cepeleag. – Mr., megl. peltec. Tc. peltek (Șeineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60), cf. ngr. πελτέϰης, bg. peltek. – Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic); peltici, vb. (a vorbi peltic); pelticărie, s. f. (vorbire peltică).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. sg. peltícă, pl. peltíce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink