PELAGIANÍSM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PELAGIANÍSM s. n. doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. (< fr. pélagianisme)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pelagianísm s. n. (sil. -gi-a-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PELAGIANÍSM (‹ fr. {i}) s. n. Doctrină creștină întemeiată de Pelaghie și de prietenul său Coelestius; combătută de Sf. Augustin și condamnată de papa Zosimus (418), apoi de Sinodul din Efes (431). Pelagienii negau doctrina eredității păcatului originar și afirmau posibilitatea mântuirii omului prin merite proprii, harul divin doar înlesnind-o. Polemicile în jurul p. au continuat până în timpul Reformei.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink