PATRÍCIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, păstrat și în Imperiul Bizantin; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Patrician (1); p. gener. nobil, aristocrat. – Din lat. patricius.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PATRÍCIU s.n. Demnitate instituită de împăratul Constantin cel Mare, reprezentând cel mai înalt rang din Imperiul roman după împărat. [Pron. -ciu. / < lat. patricius].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PATRÍCIU s. n. titlu instituit de împăratul Constantin cel Mare, cel mai înalt rang din Imperiul Roman, după împărat; cel care poseda acest titlu. (< lat. patricius)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PATRÍCIU s. v. patricia.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
patríciu s. m. (sil. -tri-) [-ciu pron. -ciu], art. patríciul; pl. patrícii, art. patríciii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
patríciu s.m. 1992 (pol.) (Liberal) adept al lui Dinu Patriciu v. romanist (din n.pr. Patriciu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink