PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a paleogenului (1), caracterizată prin apariția unor noi asociații de foraminifere și prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. Adj. Care aparține paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PALEOCÉN1 n. Epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléocene
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PALEOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ține de epoca inferioară a paleogenului; din epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléocene
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PALEOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a paleogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [< fr. paléocène, cf. gr. palaios – vechi, kainos – recent].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PALEOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a paleogenului. (< fr. paléocène)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
paleocén adj. m. (sil. -le-o-), pl. paleocéni; f. sg. paleocénă, pl. paleocéne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
paleocén s. n. (sil. -le-o-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink