PÁJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte; acvilă (1), aceră (Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pájeră, pájoră s. f.] – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁJURĂ ~i f. 1) Pasăre răpitoare de munte, de talie mare, cu cioc puternic și cu gheare lungi și ascuțite; acvilă. 2) Simbol care reprezintă o pasăre de acest fel, cu unul sau două capete, servind drept semn distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile și monedele unor țări. 3) Stemă sau emblemă cu asemenea simbol. [G.-D. pajurei] /<ucr. pažera
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁJURĂ s. 1. v. acvilă. 2. acvilă, (reg.) zgripțor. (Un steag cu ~ imperială.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pájură (-re), s. f. – Acvilă (Aquila imperialis). – Var. pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie legat de rus. požratĭ „a devora”, cf. rut. pažera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputației de mîncău de care se bucură pajura în poveștile populare. Legătura cu pol. pazur „labă” (Cihac, II, 239) e mai puțin sigură.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pájură s. f., g.-d. art. pájurii; pl. pájuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink