PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCĂNÍT s. păcăneală, păcănire, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic de mitralieră.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcănít, -ă, adj. (reg.) smintit, țicnit, trăsnit.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcănít s. n., pl. păcăníturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCĂNÍ vb. a pârâi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pacănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pacăneáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink