9 definiții pentru «oxigen»   declinări

OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

OXIGÉN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OXIGÉN s.n. Corp simplu, gazos, inodor și incolor, care se găsește în proporție de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naște].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OXIGÉN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

oxigén s. n., simb. O
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

OXIGÉN (‹ fr.; {s} oxi- + gr. gennaein „a produce”; lat. oxygenium) s. n. Element chimic (O; nr. at. 8, m. at. 15,999, gr. sp. 1,429 (gaz), p. t. -218,9ºC, p. f. -182,96ºC). În stare liberă se cunosc două forme alotropice: O2 (oxigen obișnuit) și O3 (ozon). O2 este un gaz incolor, inodor, insipid, care, în volume, formează o cincime (21%) din aerul atmosferic. Este cel mai răspândit element din natură, intrând în compoziția apei, a rocilor, a mineralelor, țesuturilor animale și vegetale, a compușilor organici și anorganici. Se combină cu toate elementele chimice, exceptând gazele inerte, formând oxizi, fiind cel mai activ nemetal (după fluor); cu hidrogenul formează apa. Funcționează în combinații în starea de valență doi. O. are un rol important în respirația organismelor vii (întreține viața) și în combustie. Se obține industrial prin distilarea aerului lichid și prin electroliza apei, iar în laborator prin descompunerea termică a unor combinații. Se întrebuințează la fabricarea a numeroși compuși chimici (acid sulfuric, acid azotic etc.), în flacăra oxihidrică și oxiacetilenică, în aparatele de respirație ale scafandrilor, în medicină la întreținerea respirației; în stare lichidă este component al combustibilului rachetelor. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1772 și, independent, de J. Priestley în 1774.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTALAȚIA DE OXIGEN ansamblu tehnic care furnizează oxigen gazos la cererea echipajului și automat sau comandat pentru pasagerii cabinei în cazul dezetanșeizării cabinei. Instalația de oxigen poate fi utilizată n scopuri terapeutice pentru un număr limitat de pasageri.
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink