ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓSMIU n. Metal cenușiu-albăstrui, cu duritate mare, dar casant, întrebuințat, mai ales, în aliaje și în calitate de catalizator. /<fr. osmium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓSMIU s.n. Metal alb și foarte dur, care se găsește în natură împreună cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina. (< fr. osmium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ósmiu s. n. [-miu pron. -miu], art. ósmiul; simb. Os
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

ÓSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenușiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se găsește în natură în stare nativă, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează sub formă de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau în calitate de catalizator al multor reacții. A fost descoperit de Smithson Tennant în 1803.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink