ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ORTOGRAFIÁ ~éz tranz. (cuvinte și forme gramaticale) A scrie în conformitate cu regulile ortografice. [Sil. -fi-a] /<fr. orthographier
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFIÁ vb. I. tr. (Liv.) A scrie (un cuvânt, un text) potrivit regulilor ortografice. [Pron. -ți-a, p.i. -iază, ger. -iind. / Cf. fr. orthographier].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFIÁ vb. tr. a scrie (un cuvânt, un text) potrivit regulilor ortografice. (< fr. ortographier)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ortografiá vb. (sil. -gra-fi-a), ind. prez. 1 sg. ortografiéz, 3 sg. și pl. ortografiáză, 1 pl. ortografiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. ortografiéze; ger. ortografiínd (sil. -fi-ind)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE ~i f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor dintr-o limbă. [G.-D. ortografiei] /<lat. orthographia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE s.f. Totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabilește scrierea corectă a cuvintelor; aplicarea acestor reguli. [< lat. orthographia, cf. gr. orthographia < orthos – drept, grapheia – a scrie].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli. (< lat., gr. orthographia, fr. orthographie)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE s. (LINGV.) scriere, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ortografíe s. f. (sil. -gra-) → grafie
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORTOGRAFÍE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. Există două tipuri principale de o.: fonetică, atunci când scrierea redă pronunțarea limbii literare, și etimologică, atunci când scrierea reflectă aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depășit de pronunțare (de ex. în limbile franceză și engleză). Ortografia limbii române este în general fonetică; începând din 1860, când s-a introdus scrierea oficială cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele dintre reprezentanții curentului fonetic și al celui etimologic. Actuala o. se bazează, în cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a cărui aplicare este limitată uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune excepții în scrierea unor cuvinte vechi și a unor neologisme. ♦ Modul în care cineva scrie cuvintele.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink