ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁRE ~ări f. 1) v. A ORIENTA și A SE ORIENTA. 2) Mod de așezare în raport cu punctele cardinale. ◊ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepții politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) orienta; orientație; (p. ext.) direcție, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ◊ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendință, înclinare; convingere, concepție. [< orienta].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁRE s. f. acțiunea de a (se) orienta; orientație. (p. ext.) tendință, înclinare, convingere, concepție. (< orienta)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁRE s. 1. v. îndrumare. 2. v. direcție. 3. v. concepție.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
orientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ORIENTÁ ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (instalații, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziție față de un anumit reper (un punct cardinal, o direcție, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ORIENTÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. II. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale. ◊ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTÁ vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A orienta ≠ a deruta, a dezorienta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
orientá vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientéz, 3 sg. și pl. orienteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AXĂ DE ORIENTARE coordonată solidară cu o aeronavă și a cărei poziție definește orientarea acesteia în spațiu, fiind utilă studierii mișcării unui vehicul aerian în jurul centrului său de greutate, axele principale de inerție fiind admise ca axe de orientare.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în delasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink